Cota de impozit pe micro poate sa fie de 1% pentru societatile care au cel putin un angajat sau 3% pentru societatile care nu au angajati.
Termenul de angajat se refera la o persoana care detine contract individual de munca la societatea respectiva cu norma intreaga de 8h/zi. In cazul contractelor individuale de munca cu timp partial, se vor insuma fractiunile de norma, astfel incat sa reprezinte echivalentul unei norme intregi.
Formula de calcul:
Impozit micro = cota de impozit * baza impozabila
Potrivit art. 53 din Codul fiscal, baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice sursa, din care se scad:
- veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
- veniturile aferente costurilor serviciilor in curs de executie;
- veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
- veniturile din subventii;
- veniturile din provizioane, ajustari pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite in perioada in care persoana juridica romana era supusa impozitului pe veniturile microintreprinderilor;
- veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
- veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
- veniturile din diferente de curs valutar;
- veniturile financiare aferente creantelor si datoriilor cu decontare in functie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;
- valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturarii, inregistrate in contul “709”, potrivit reglementarilor contabile aplicabile;
- veniturile aferente titlurilor de plata obtinute de persoanele indreptatite, potrivit legii, titulari initiali aflati in evidenta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor sau mostenitorii legali ai acestora;
- despagubirile primite in baza hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului;
- veniturile obtinute dintr-un stat strain cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri, daca acestea au fost impozitate in statul strain.
Pe de alta parte, pentru determinarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, la baza impozabila determinata se adauga urmatoarele:
- valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturarii, inregistrate in contul “609”, potrivit reglementarilor contabile aplicabile;
- in trimestrul IV sau in ultimul trimestru al perioadei impozabile, in cazul contribuabililor care isi inceteaza existenta, diferenta favorabila dintre veniturile din diferente de curs valutar/veniturile financiare aferente creantelor si datoriilor cu decontare in functie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, si cheltuielile din diferente de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, inregistrate cumulat de la inceputul anului;
- rezervele, cu exceptia celor reprezentand facilitati fiscale, reduse sau anulate, reprezentand rezerva legala, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil si nu au fost impozitate in perioada in care microintreprinderile au fost si platitoare de impozit pe profit, indiferent daca reducerea sau anularea este datorata modificarii destinatiei rezervei, distribuirii acesteia catre participanti sub orice forma, lichidarii, divizarii, fuziunii contribuabilului sau oricarui alt motiv;
- rezervele reprezentand facilitati fiscale, constituite in perioada in care microintreprinderile au fost si platitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire catre participanti sub orice forma, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. In situatia in care rezervele fiscale sunt mentinute pana la lichidare, acestea nu sunt luate in calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidarii.
Daca s-a achizitionat casa de marcat cu jurnal electronic, atunci valoarea de achizitie a acesteia se va deduce din baza impozabila, in conformitate cu documentul justificativ, in trimestrul in care a fost pusa in functiune.